Andreea Chirvasiu

Romexpo si revista medicala Cafeneaua sufletelor va invita la cea de-a 26 –a editie a Expozitiei Internationale de Medicina si Tehnica Dentara DENTA – Editia de toamna.

Evenimentul, ce se desfasoara in aceste zile in incinta ROMEXPO, este locul de intalnire al specialistilor si elitei stiintifice din domeniul medicinei si tehnicii dentare.

Manifestarea expozitionala Denta a devenit deja traditionala atat pentru firmele importatoare romanesti, cat si pentru producatorii de materiale, aparatura si instrumentar de specialitate din diverse tari ale lumii, care doresc sa patrunda pe piata din Romania sau care activeaza deja pe piata de profil.

In cadrul Expozitiei Internationale de Medicina  si Tehnica Dentara sunt expuse: echipamente; instrumentar; accesorii si materiale; produse de igiena orala; produse chimico-farmaceutice pentru medicina dentara.

La DENTA, Editia de Toamna 2011, isi expun produsele 126 firme expozante din 7 tari (Germania, Italia, Pakistan, Polonia, Cehia, Ungaria, Marea Britanie si Romania). Noutatile acestei Editii sunt sisteme imagistice cu pozitionare inteligenta; echipamente panoramice cu reconstructie volumetrica de marimea unui telefon mobil ce poate prelucra imagini 3D transmise prin tehnologie wireless catre un PC, telefon mobil, Iphone sau Ipad; uUn model de dinte gigant si alte materiale didactice utile pentru educarea copiilor; sisteme de albire a dintilor cu materiale ce nu creaza sensibilitate; dusuri bucale pentru ingrijirea la domiciliu; sisteme ergonomice pentru cabinete medicale; sisteme de remodelare osoasa ce pot preveni migratia particulelor  la nivelul unui defect osos; lasere pentru medicina dentara.

Acest eveniment gazduieste si doua manifestari stiintifice: “Congresul National de Medicina Dentara” cu tema: “Locul Implantologiei in reabilitarea orala a edentatiilor”, organizat de SRIOB – Societatea Romana de Implantologie Orala si Biomateriale in parteneriat cu Romexpo si Camerele de Comert si Industrie din Romania la care medicii participanti vor obtine  24 credite  EMC si Simpozionul de medicina dentara “Practice Based Dentistry”, organizat de AMSPPR – Asociatia Medicilor Stomatologi cu Practica Privata din Romania.

Program de vizitare

Miercuri –Vineri 16-18 noiembrie: orele 10.00-18.00

Sambata 19 noiembrie: orele 10.00-14.00

Tariful biletului de intrare: 5 lei.

Bogdan Ulea – Specialist Promovare

Tel: 021 207.70.00 Int. 1120

Mobil: 0758.837.739

E-mail: bogdan.ulea@romexpo.ro

Amalia Fahmi

Dep. PR – Comunicare 021 683 27 19; 0723.964.522; 0768 178 341

office@cafeneauasufletelor.ro

http://www.cafeneauasufletelor.ro

http://www.revistacafeneauasufletelor.ro

Vorbeste marea

Nu stiu daca v-am mai spus, dar iubesc cu disperare vara. Iubesc soarele, iubesc caldura, iubesc marea. Daca ar fi permanent vara nu m-as supara chiar deloc. Iubesc vara si tot ce aduce cu ea, nopti calde, cirese, marea, cerul ei senin din fiecare dimineata. Iubesc vara si pentru ca este plina de flori. De ar fi vara neincetat, am trai mai mult in lumina, pana inr-acolo incat ne-am transforma noi in lumina. De ar fi vara neincetat am vedea mai mult soarele, si am ajunge sa stralucim ca el, si asa poate ne-am iubi mai mult.

Si, Doamne, cat de mult iubesc vara! Imi place chiar si atunci cand ploua vara, pentru ca in general sunt ploi calde, simti cum stropii de ploaie calduti se astern pe tine, iti mangaie corpul incins de soarele arzator. Ce frumos visez eu vara!

Dar cel mai mult si mai mult dintre toate, iubesc Marea. Nu pot sa ii scriu numele cu litera mica, ci doar cu litera mare, pentru ca ea, Marea, este Doamna sufletului meu. Sunt clipe cand ma confund cu Ea, cu rasuflarea ei sarata, pentru ca Marea mea freamata de dor, ca si mine,  este uneori trista, dar intotdeauana ferma si puternica atunci cand priveste spre tarm. Poate de aceea iubesc Marea, si ma intorc de fiecare data la Ea, dupa ierni reci si anotimpuri straine sufletului meu.

Iubesc Marea de copila, si imi amintesc ca imi placea sa cred ca pot asculta Marea lipindu-mi urechea de cochilia unui melc imens. Si chiar si astazi, dupa toate explicatiile mai mult sau mai putin stiintifice, continui sa cred ca Marea se aude in melci.

Iubesc Marea! Iubesc sa adorm langa ea in fiecare seara de vara, sa ma las arsa de soare si ametita de caldura, sa imi ridic privirea catre stele fara sa ma intreb de ce le privesc, fara sa ma intreb care este destinul meu, pentru ca in acele clipe stiu exact care este. Stiu exact ca atunci cand Ea te imbratiseaza in unicul sau fel, tandru si violent in acelasi timp, poti avea si Iubirea si Marea.

Iubesc Marea ca pe sufletul meu! Adesea chiar cred ca Marea este cu adevarat sufletul meu. Pentru ca Marea ma face sa ma simt cea mai frumoasa femeie a lumii.

Iubesc Marea pentru intinderea ei fara sfarsit, pentru culoarea ei, pentru parfumul pe care il imprastie pretutindeni. Marea mi se potriverste ca fundal pentru suflet.

Cu hohotot din genuni
Vorbeste marea
Despre corabii scufudate in furtuni
Si despre visatori
Plecati de-atatea ori in van
Spre infinitele carari
Din patru zari..

Dar cand vantul obosit
Printre nori s-a risipit
Iar soarele saruta marea
In betia de culori
Mii de valuri par viori
Purtand pe struna lor visarea
Cand pe cer un pescarus
Se avanta jucaus
Si neinfrant stabate zarea
Sub seninul nesfarsit
Orisice indragostit
Vorbeste fericït cu marea…

Sambata seara vremea de afara parea sa fie singura “La Tortura” pentru toti cei care au asteptat timp de aproape 5 ani ca Shakira sa revina in Romania, si pentru prima data la Bucuresti.

Timbrul vocal inconfundabil si miscarile de dans halucinante, miscari ce au devenit reprezentative pentru pasionala Columbiana, i-au adus Shakirei un loc de top in sufletul meu. Melodiile ei ma fac sa ma simt bine, si imi aduc aminte cu cata ardoare imi doream sa pot dansa ca ea. Mai tarziu aveam sa aflu ca unduirile de serpoaiaca veneau din sangele arabesc, si in consecinta nu aveau cum sa “ne iasa”, noua celor de aici din Europa, oricat de multe ore de belly dance am lua.

Pentru toate aceste motive, pe care sincer le consider suficiente, am hotarat ca sambata seara sa nu ratez concertul divei. Asa ca am intregit randurile celor 20.000 de oameni care au venit sa o aplaude la scena deschisa pe Shakira.

Nici in ruptul capului nu as fi crezut ca sunt in stare de o asemenea vitejie, si anume sa ma lupt cu o seara de primavera ploioasa si friguroasa si in acelasi timp sa trec de la agonie la extaz. Am uitat de ploaia deasa si vantul naprasnic care imi plesnea taios obrazul in momentul in care diva a urcat pe scena, si, cu o naturalete iesita din comun a strigat cat a putut: “Buna seara, Bucuresti. In ciuda ploii ne vom simti bine. Sunt aici pentru voi. In seara aceasta sunt a voastra”. In acele momente m-am gandit cat de monoton traim, si cat de putine bucurii ne mai ofera peisajul romanesc in care ne ducem existenta. Ne alocam entuzism cu portia, si tocmai de aceea vitejia de a rezista a fost dublata si de dorinta ca acest entuziasm sa nu fie spulberat de nici macar o picatura de ploaie.

De ce mi-a placut Shakira? Pentru ca spectacolul a fost pur si simplu impresionant. Mi-a placut pentru ca nu s-a ferit sa improvizeze, mi-a placut pentru modul in care a reusit sa “dezmorteasca” publicul plimband microfonul de la un capat la altul al scenei. Mi-a placut ca pentru fiecare piesa diva isi pregatise o alta costumatie. Mi-a placut pentru faptul ca a folosit ca acompaniament muzicuta pentru melodia “Te dejo, Madrid”.

“De dragul Shakirei” entuziasmul meu, pofta de viata, acel “roz” pe care trebuie sa il vezi in fiecare zi da acum pe dinafara. Si unde mai pui si faptul ca am plecat acasa pe deplin satisfacuta de spectacolul dat de Shakira in finalul concertului. Pe ultima melodie din setlist-ul concertului, “Ojos asi”, Shakira ne-a oferit o adevarata demonstratie de dans oriental.

Pentru crestini, Sfanta Sarbatoare de Paste constituie un moment de implinire spirituala, de retraire, practic, a celui mai important moment al crestinismului, si anume, Invierea Mantuitorului Iisus Hristos.

Este o perioada din viata nostra cand, scenariul cotidian capata noi dimensiuni. Duminica  Floriilor deschide Saptamana Patimilor, si fiecare zi a acestei durate semnifica o treapta pe care trebuie sa o trecem pentru a urca si cu sufletul, si cu trupul spre Inviere.

Nu vreau ca prin aceste articol sa tin o lectie despre crestinism, insa simt nevoia de a trece prin Saptamana Mare pregatindu-ma spiritual. Pentru ca este perioada in care noi toti trebuie sa incercam sa recuperam ceea ce nu am reusit sa facem pana acum. Personal consider ca Dumnezeu ne astepta pe fiecare si ne primeste la El pana in ultima clipa, consider ca niciodata nu este prea tarziu pentru a te apropia de Dumnezeu. Cred ca si pentru noi este suficient timp, important este sa o facem, si ceea ce este mai important este sa o facem din inima, nu din obligatii exterioare, ci din convingeri launtrice.

Este momentul in care trebuie sa luam aminte la cum petrecem aceste aceste zile, astfel incat la finalul lor sa putem avea puterea de a raspunde chemarii la Inviere.

Adeseori ne traim viata grabit, si cateodata chiar absent. De cele mai multe ori urgentele se aseaza tot mai mult inaintea lucrurilor importante. In fiecare zi gasim langa noi pe altcineva caruia ii acordam toata atentia noastra, si in aceeasi zi, seara, adormim inainte de a ne gandi, macar o secunda, la ceea ce ni s-a intamplat sau am simtit ieri.

In saptamana aceasta – in Saptamana Mare, a Patimilor, fiecare dintre noi ar trebui sa se intoarca spre sine si sa caute miracole in propria inima. Pentru ca aceasta perioada, desi trista, este cea mai frumoasa si profunda saptamana a credintei.

De aceea este foarte important cu ce ganduri incepem si strabatem Saptamana Patimilor. Personal o sa strabat aceasta perioada cu indrazneala exercitiului de a-mi primeni gandul, astfel incat sa ma pot indrepta catre Inviere cu demnitate si credinta. O sa strabat aceasta perioada cu promisiunea ca, niciodata, inainte de a aluneca in vis, sa nu mai uit sa imi spun rugaciunea, si sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate lucrurile frumoase care mi se intampla.

Asta spune un vechi proverb evreiesc, si Dumnezeule mare cat de mult adevar contine.

Te iubesc mama! Unei singure fiinte din viata mea ii datorez tot ceea ce am, tot ceea ce inca nu am si ceea ce sunt azi. Cred ca este mandra de mine, poate la fel sau chiar mai mult un pic decat sunteti voi, telespectatorii mei fideli. Este mandra dar in acelasi timp este si ingrijorata, uneori, din pricina modului meu idealist de a trai.

Spre deosebire de multe alte femei si mame din generatia ei, mama mea isi doreste ca eu sa fiu fericita, asa cum consider eu fericirea. Dumnezeu m-a binecuvantat cu ea.

Zilele trecute, sanatatea mamei mele a fost usor amenintata. Si exact asa m-am simtit si eu: amenintata. Am urlat prin casa, am spart peretii cu capul pentru ca nu ma puteam conecta la realitate. Acum maicuta mea este bine, se reface treptat, pas cu pas. Azi, acum, aici, in oglinda virtuala a sufletului meu imi promit si ii promit ca, tot timpul pe care il dadeam altora, importanti sau nu, din viata mea, il voi da Ei. Imi promit si ii promit ca voi imparti cu ea toate sarbatorile, toate bucuriile, calatoriile, weekendurile si anotimpurile.

O vreau langa mine mereu, pentru ca stiu ca asa mi-e bine, si pentru ca mi-e dor sa fiu “fetita mamei”. Daca stau bine si ma gandesc ar trebui sa ii multumesc chiar si pentru mancarea zilnica pe care nu ma pot abtine sa nu o mananc. Da fapt orice lucru facut de ea mi se pare genial. Orice lucru facut de mama mea mi se pare bine, un bine dus la extrema. Daca incerc sa o imit, nu imi iese. Si tot acest esec m-a facut sa raman cu ideea ca tot ce e facut de mama e frumos.

Pentru mine mama este o femeie desteapta, frumoasa si eleganta, o femeie care isi poarta cu demnitate varsta. Acum cand va vorbesc despre mama nu pot sa nu fiu sincera pana la capat si sa nu va recunosc ca o invidiez pentru simtul ei estetic atat de dezvoltat.

Mama a stiut dintotdeauana si stie inca ceea ce imi place, ceea ce vreau si simt. Ea ma stie cum sunt eu cu adevarat. Nu o iubesc neaparat pentru faptul ca mi-a dat viata, o iubesc pentru faptul ca m-a crescut, ca m-a invatat sa merg si sa vorbesc, o iubesc pentru ca m-a sustinut si m-a acceptat. Pentru asta o iubesc neconditionat.

Mama mea, mama Flori cum ii spune simplu, prietena mea cea mai buna, este femeia speciala din viata mea. Dincolo de faptul ca este mama mea, incep din ce in ce mai mult sa o apreciez pentru femeia care este. Un caracter puternic si un suflet mare, si orice ar fi pe lumea asta imi dorec ca macar jumatate din ceea ce este Ea astazi sa devin si eu.

Viata mi-a dat uneori mai mult decat pot eu duce, dar mi-a oferit si o mare lectie. Aceea de a intelege ca oricine poate fi inlocuit pe lumea asta, insa nimeni nu poate tine locul unei mame. Nimeni si nimic nu o poate inlocui pe mamica mea.

Intre noi mai e un pas

Azi, sa inveti sa iubesti ceea ce ieri nu iubeai.

In viata uneori de teama nu ne marturisim iubirile. Ne este teama chiar si de noi insine, sa nu care cumva sa ne vada cineva vulnerabilitatile. Nu suntem vulnerabili doar pentru simplul motiv ca iubim, si cu atat mai putin pentru faptul ca suntem curajosi si o recunoastem. Daca nu ieri, sigur astazi o vom recunoaste. Si uite asa din teama in teama, ne lipseste curajul, pastram frica si pierdem iubirea.

Cu greu, incet-incet am inceput sa imi marturisec iubirile. Marturisirea a venit in timp. Marturisirea a avut nevoie de multa rabdare. Ca si iubirea de altfel. Dar sunt momente  cand simti cum iubirea te compleseste, cand dorul te rapune si iti repeti intr-una ca rasplata in iubire inseamna tot iubire si nu faptul de a primi iubire. Toate acestea inseamna rabdare.

Va marturisesc ca stiu pe propria-mi piele ca cele doua cuvinte “rabdare” si “iubire” nu prea merg mana-in-mana. Pentru ca asa suntem noi oamenii vrem totul, acum. Atunci cand simt ca nu mai pot, atunci cand simt cum ma apropii de limita imi reinnoiesc rezerva de rabdare cu scrierile lui Paler. Il recitesc pe Paler si merg mai departe, imi trag putere din scrierile lui, pentru acolo in paginile cartilor se vorbeste despre acea iubire profunda care nu asteapta nici o rasplata. Pentru ca rasplata este chiar puterea mea de a merge mai departe.

Ieri ma temeam de faptul ca este extrem de greu de gasit drumul catre o mare iubire. O iubire enorma si atat de senina. Astazi, pasesc pe drumul pietrit cu iubire si mai cu seama cu speranta si rabdare.

Cand simti ca ai iubit cu adevarat, macar o data in viata, si ti s-a raspuns la iubire, ramai asa cu un jind pe mai departe. Dar si cu puterea de a cauta si astepta iubirea cea mare si intreaga.

Rabdarea a facut popas in inimile noastre, iar noi stam, cuminti, ca doi copii intr-o sala de asteptare. Iar atunci cand vom atinge marginile iubirii absolute ne vom face timp cu siguranta sa ne amintim cat de mult a insemnat rabdarea unuia cu celalalt.

Din vietile noastre separate am ajuns in sala de asteptare, din simplul motiv ca iubirile de pana acum au fost defecte.

Intr-o buna zi, iubirea noastra va veni si ne va lua de aici, insa pana atunci ne dam speranta si ne incurajam. Este singurul lucru pe care il putem face.

Astept iubirea cuminte, rabdatoare si imi alin ssufletul cu melodia regretatului Stefan Iordache si Sanda Ladosi

Ma atragi,
Ma respingi,
Te alinti si ma iubesti
Si femeie si copil,
Asa cum esti.

Eu iubesc,
Ochii tai,
Noaptea din privirea ta,
Felul tau de a-mi sopti ceva.

In sfarsit,
Ai venit
Esti aici, vei fi al meu,
Te-am visat,
Te-am asteptat mereu.

Oamenii, in incercarea lor disperata de a obtine ceea ce vor, se folosesc de minciuna. Da, este un adevar care ma sperie din ce in ce mai mult. Si nu numai ca ma sperie, dar ma si ingrozeste. Si asta din simplul motiv ca ma izbesc de minciuna oamenilor in fiecare zi.

Si tot in fiecare zi imi pun aceeasi intrebare: “De ce ne sperie adevarul? De ce oamenii ajung sa fuga de adevar si sa se piarda in minciuna”? Bine, o sa imi spuneti ca minciuna exista de cand lumea. Un adevar la fel de valabil si in cazul autominciunii. Da, numai ca in ultimul timp, usurinta oamenilor de a minti si de a se autominti este din ce in ce mai puternica si mai dorita. De ce toate astea? Simplu. Pentru ca ne-am invatat ca scopul scuze mijloacele.

Ancorati-va bine in realitatea zilelor noastre, si veti putea constata ca este aproape imposibil sa nu ne mintim pe noi insine, cand toata lumea minte pe toata lumea. Si in aceasta realitate crunta de unde sa mai avem atata discernamant astfel incat sa nu uitam cine suntem printre atatea minciuni pe care le spunem. De ce nu putem sa ne vedem asa cum suntem de fapt?

Dupa parerea mea, un om matur nu va minti si nu se va minti pe el insusi niciodata. Pentru ca nu ii este frica sa isi asume raspunderea pentru ceea ce face, pentru ceea ce simte sau pentru ceea ce gandeste.

Cred cu tarie in lucrul acesta si de aceea nu ii pot intelege pe acei oameni care ajung sa fure dragoste. Ajung sa o pacaleasca. Si in ultimul timp tot incerc sa le gasesc o justificare. Din pacate in cautarea mea ma izbesc de mult prea multe intrebari de genul “Cum sa minti ca sa atragi pe cineva”?, “Cum te dezvalui asa imbacsit de smacuri”? “Cum sa iti incorsetezi sufletul astfel incat el sa para mai suplu”? Incotro se indreapta oamenii in ritmul asta? Spre ce tind? Oamenii ajung sa se arunce in dragoste ca intr-un ocean de minciuni, numai ca ei nu au colac de salvare. De unde atata disperare de a minti in ceea ce te priveste.

Cand ma gandesc la cati oameni se autoevalueaza corect imi vine sa plang. Ii privesc si ma intreb cat de multi sunt cei care se vad imbracati in haine de print, care considera, si mai mult, care simt ca merita tot, care gandesc ca daca nu li se da tot, au parte de o mare nedreptate. In dragoste, toate astea nu mi le explic.

Dar, asta este viata. Poate ca fiecare are un Pinocchio interior. Insa, ceea ce consider a fi esential in viata, este ca oamenii sa nu ajunga prizonierii propriilor neadevaruri, pentru ca se pot trezi ca nu isi mai recunosc chipul, intr-o dimineata, atunci cand se privesc in oglinda. Iar in dragoste cu atat mai mult.

Dialoguri cu si despre Dumnezeu

Acum, cand a inceput Postul Pastelui, simt o nevoie fara margini sa vorbim despre Rugaciune si relatia Om – Divinitate.

In ultimul an de zile, am avut tot mai des nevoie de ajutorul Lui, iar El ingaduitor mi-a oferit necontenit sprijinul. Stau si ma gandesc uneori ca pentru Dumnezeu este atat de natural sa ne asculte, pe cat este de natural pentru noi sa cerem.

Departe de mine gandul ca in aceste randuri sa ii cer ceva lui Dumnezeu, si nici nu am de gand sa va tin predici despre cum, cand si de ce trebuie sa va rugati. Si asta din simplul motiv ca Rugaciunea este o convorbire personala cu Dumnezeu. Ea, la fel ca orice alt lucru, necesita timp, dar nu am nici o ezitare in a va spune ca am simtit de foarte multe ori ca Rugaciunea are o o putere miraculoasa si ca deseori Dumnezeu m-a incurajat prin faptul ca imi raspunde la rugaciune.

Fiecare credincios trebuie sa stie ca atunci cand citeste Cartea Sfanta iti vorbeste Dumnezeu, iar atunci cand te rogi ii vorbesti tu Lui. Mi-am adus aminte de cuvintele pe care mi le-a spus cineva nu demult ca atunci cand ‘vorbim” cu Dumnezeu nu trebuie sa ne folosim in primul rand urechile, ci inimile. Nu conteaza pe ce limba sau cu ce sunete o facem. Importanta e inima cu care o facem.

Imi deschid inima catre El, si brusc trec in revista relatia mea cu Dumnezeu de pana acum.

-         Ma iubesti?

-         Am raspuns cu toata forta mea: Da, Te iubesc, pentru ca tu esti singurul Dumnezeu adevarat.

Am crezut ca am raspuns bine, insa Dumnezeu mi-a replicat: “Si atunci de ce nu ma cauti tot timpul, de ce pacatuiesti? Pentru ca esti doar un om si nu esti perfect?

-         De ce in vremuri de liniste, cand iti merge bine, ratacesti departe de mine?

-         De ce te rogi din toata inima doar atunci cand esti in dificultate?

Nu ii pot raspunde, doar tacere. Si Dumnezeu continua:

-         De ce canti doar despre prietenie si parasire?

-         De ce ma cauti doar atunci cand esti in dificultate?

-         De ce imi ceri lucruri intr-un mod atat de egoist ?

Si tacerea facea sa imi crape obrazul de rusine. Am incercat sa ingan un raspuns, dar nu era nici un raspuns de dat. Nu am putut raspunde. Cum as putea? Pentru ca m-am ascuns in spatele credintei. In vremuri de restriste am plans intai altora cand de fapt Dumnezeu imi oferise demult umarul sa plang pe el. Mi-a vorbit dar urechile mele au fost surde. Mi-a aratat atata bunavointa, iar ochii mei au fost inchisi. Mi-a trimis ingerii lui, slujitorii lui, dar i-am tratat cu indiferenta.

Si pentru toate astea nu am nici o scuza. Ce as putea sa ii raspund? Iar cand tacerea s-a scurs, nu am reusit decat sa articulez, incet si umil “Te rog sa ma ierti”. Pentru ca fara sa imi dau seama, Dumnezeu ascultase toate rugaciunile mele si imi raspunsese la toate intrebarile.

Si cu toate astea El continua sa ma iubeasca.

-         De ce? Sunt nevrednic sa ma numesc fiul tau.

-         Pentru ca eu te-am creat. Esti copilul meu si nu te voi abandona niciodata. Cand plangi voi avea intotdeaua intelegere, si voi plange cu tine. Atunci cand vei tresari de fericire voi rade cu tine. Cand esti jos, te voi incuraja, iar cand o sa cazi, am sa te ridic. Eu sunt cu tine in toate zilele, si te voi iubi mereu.

De aceea, dragii mei, trebuie sa ii cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El, si cele pe care El ni le poate darui. Sa ii cerem sanatate trupeasca si sufleteasca, sa ii cerem bunatate si smerenia inimii.

Am sa inchei aici aceasta postare. O inchei cu regrete dar si cu promisiuni. Si anume cu promisiunea Rugaciunii.

Si incep cu Rugaciunea persoanei iubite:

Intr-adevr,
tu nu-l vezi pe Dumnezeu,
nu-l intalnesti pe drum,
nu poti sa-i strangi mana.
Insa atunci cand cauti adevarul,
atunci cand te straduiesti
sa promovezi pacea,
de fapt tu afirmi ca
“Dumnezeu exista”.
El rasare in tine ca
si soarele dimineata;
creste in tine ca
si samanta in pamant;
este langa tine
ca o persoana care te iubeste.
El este izvorul oricarei vieti,
este speranta oricarui om,
este speranta oricarei inimi.
El este aproape,
chiar daca tu nu-l vezi;
te asculta,
chiar daca tu nu-l auzi;
se gandeste la tine
chiar daca tu il uiti:pentru ca a traiinseamna sa-l respiri
pe Dumnezeu.

In afara de sarbatoarea Martisorului, primele zile ale lunii Martie au un statut special.

Primele noua zile ale primaverii calendaristice, numite in traditia populara si  “zilele babelor”, aduc cu ele o vreme capricioasa, schimbatoare, in care razele calde ale soarelui se intrepatrund cu ploaia, lapovita sau chiar viscolul.

Copiii, fetele si femeile, mai ales, isi alegeau una dintre aceste zile, numind-o “baba mea” si o urmareau cu atentie, incercand sa-si prevesteasca viitorul an, in functie de aspectul zilei: o “baba” insorita si senina le anunta un an bun si linistit. Dimpotriva, o “baba” mohorata si ploioasa, cu zapada chiar, insemna ca va urma un an plin de necazuri si de suparari. In aceasta perioada, vremea este la fel de instabila, precum firea babelor.

Mai mult in gluma decat in serios, alegerea unei “babe” se practica si astazi, mai ales de catre copii si tineri. Cele mai multe doamne si domnisoare au o preferinta pentru zilele de sapte si opt martie, deoarece au o semnificatie deosebita. Cifra sapte este considerata mistica si poarta noroc, iar opt martie este Ziua Femeii si, de obicei, totul merge bine atunci, deoarece se primesc cadouri.
“Babele” sunt, in credinta populara, vrajitoare care au puterea de a influenta starea vremii intr-o anumita zi din aceasta perioada. Fiecare “baba” are puteri magice intr-o singura zi.
Oamenii isi aleg cu anticipatie una dintre zilele acestei perioade, hotarand ca aceea va fi “baba” lui. Desi se stie mai putin acest lucru, “babele” tin pana pe noua martie, atunci cand Biserica Ortodoxa celebreza jertfa celor patruzeci de Mucenici.

Mai exista o superstitie si anume ca evenimentele meteorologice din ziua respectiva marturisesc, de fapt, caracterul, sufletul sau personalitatea persoanei care a ales-o drept baba. In unele regiuni ale Romaniei exista credinta ca baba selectata de catre un flacau ii poate  dezvalui acestuia felul in care ii va fi nevasta: urata, frumoasa, bogata, saraca, fertila sau stearpa, rea sau binevoitoare, acra ori vesela.
Cele mai multe dintre superstitiile legate de babe se refera la ziua de 1 martie, ziua babei Dochia sau a “capului de primavara”, cum se mai zice in termeni populari. Potrivit traditiei, daca in aceasta zi este vreme frumoasa, atunci vom avea parte de o primavara si o vara la fel de placute ori rodnice.

Pe mine m-a impresionat povestea Babei Dochia care de fapt este povestea celor noua zile din luna martie – supranumita popular si  „Zilele Babei”.

O legenda povesteste ca, o data de mult, traia Dochia, o femeie cam rea la suflet. Intr-una din ultimele zile ale iernii, si-a trimis nora la munte sa culeaga fragi, desi afara era inca zapada si frig. Cu ajutorul unei minuni a lui Dumnezeu, fata a putut indeplini porunca soacrei si s-a intors acasa cu fragi si nevatamata de frigul iernii. Crezand ca a venit primavara, baba Dochia a inceput sa urce cu oile la munte. Si-a luat pe ea noua cojoace. Luna Martie a inceput prin cateva zile calde, iar baba a renuntat treptat in fiecare zi la cate un cojoc. Dar, dupa ce a pierdut si ultimul cojoc, a venit din nou o zi rece. Dezbracata, Dochia, a inghetat impreuna cu oile sale si s-a transformat in stanca. In muntii Bucegi, exista cateva ansambluri pietroase despre care legende locale afirma ca o reprezinta pe baba Dochia cu oile.

Conform traditiei populare, in trecut, ziua Babei Dochia era respectata cu sfintenie, pentru ca frigul sa nu aduca pagube pe campii si oamenii sa fie ocrotiti de furtuni, pentru ca ploaia sa nu fie zgarcita cu tarinele satenilor si anul sa se implineasca in belsug de roade.

Baba Dochia avea capacitatea de a feri de inec, a ajuta animalele sa se ingrase sau a apara vitele de boala.

Voi cumunicati cu ingerii vostrii? Voi credeti in ei si in puterea lor? Ati avut astfel de semne care sa va confirme ca „ceva” mai presus de voi a intervenit in viata voastra?

Sincer, eu cred! Cred pentru ca intre mine si ingerii mei exista o comunicare speciala, si de cele mai multe ori primesc semne de la ei.

Astazi, insa, vreau sa le cer iertare pentru…

Ca uneori sunt prea oarba, iar ei prefera sa comunice cu mine prin vis.

Ca uneori sunt mult prea surda incat imi trimit mesaje prin cei ce vorbesc in jurul meu.

Ca uneori primesc daruri de la ei, si ceea ce este mult mai important primesc atat de multa iubire.

Toti ingerii imi sunt dragi dar cel mai drag dintre toti imi este Ingerul Rabdarii.

Astazi vreau sa imi spun…ba nu vreau sa imi aduc aminte de faptul ca rabdarea este una dintre atributele intelepciunii.

Asadar rabdare…Un cuvant, poate banal, pe care multi il ignora datorita simplitatii lui.

Asadar rabdare…De asta am nevoie dupa o perioada ingrozitor de obositoare. Si constat cu surprindere ca rabdarea se dobandeste in moduri bizare. De cand ma stiu am actionat dupa instinct, sub impulsul momentului, insa privind inapoi, imi dau seama ca trebuie sa ii multumesc Ingerului Rabdarii pentru ca m-a invatat sa imi cultiv o calitate pe care nu credeam ca o am – rabdarea.

Insa rabdarea nu este niciodata un lucru usor. Pentru mine cel mai dificil aspect al ei este in relatie cu cei din jurul meu. Ingerul Rabdarii imi sopteste mereu

- „Iubirea indelung rabda” asa ne invata si apostolul Pavel in binecunoscutul pasaj din 1 Corinteni

- Dar am nevoie de rabdare ca pansament sufletesc?

Din punct de vedere sentimental inca incerc sa deslusesc misterele rabdarii.

Pana la urma dragostea inseamna rabdare? Rabdare sau ce inseamna? Rabdare sa cultivam suficient de puternic acest sentiment in sufletele noastre intr-atat de puternic pentru ca el sa prinda radacini de nedesprins? Rabdare sa cunosti dragostea pe care o astepti oricum de prea mult timp, astfel incat sa accepti si partile bune si cele mai putin bune? Rabdare sa sa te unesti cu dragostea ta trup si suflet asa cum ti-a fost scris? Asta inseamna dragoste si rabdare?

Mie personal imi este greu sa cred in toate cele pe care le-am scris mai sus. Pentru ca pe toate le vreau pur si simplu. Cum nu stiu. Pentru mine trebuie sa se intample fara ca eu sa imi dau seama, nu vreau sa stiu sau sa planific nimic.

Nu vreau sa am rabdare pentru ca nu vreau sa am nevoie de ea.