Andreea Chirvasiu

Nu de putine ori m-am gandit cum as putea creiona portretul robot al romanului mediocru. Mi-a luat ceva timp, am creionat multe schite, pana intr-o zi cand – gratie si multumita blog-ului, am reusit sa definitivez portretul. Romanul mediocru trebuie sa lase impresia ca este tot timpul ocupat, trebuie sa lase impresia ca el munceste cel mai mult si este musai enervat. Daca pana nu demult trantea cu telefonul mobil, arunca hartiile, acum are o noua trasatura de caracter – comenteaza cu voce tare. Si asta in conditiile in care are sau nu o opinie.

Daca cititi si analizati cu atentie piramida Maslow veti putea observa cu atentie ca dup a ce isi satisface nevoile primare, omul incepe sa se gandeasca sa se bage in seama cu altii, sau asa cum ne place sa ne expriman mai nou, sa socializeze. Intrebarea care se pune este cum si cand trebuie sa ne bagam in seama.

Obosit se pare de singuratatea eului sau, romanul social (l-am numit la inceputul articolului  romanul mediocru, dar am renuntat) incepe sa simta nevoia de a se agita astfel incat sa il remarce lumea. Se agita in orice fel. Romanul social se baga in seama pentru orice si le stie pe toate. Si atunci gaseste Hi5, Facebook, bloguri, si uite asa romanul social nu se mai simte singur. Pai nici nu are cum intre atatia oameni care sunt dornici de socializare.

Romanul social a gasit reteta de salvare din monotonia singuratatii interioare si acum nu i-a mai ramas decat sa se manifeste online. Romanul social este foarte curajos in exprimare, si deci in comentarii, poate prea frumos si mult prea inteligent, stie din toate domeniile suficient de mult astfel incat isi poate manifesta cu usurinta opiniile si criticile. Probabil ca asa se vede el. Sau poate comenteaza doar pentru un link inapoi, sau poate asa i-a spus lui un specialist in optimizare.

Opus romanului social este ceea ce eu numesc “romanul modern”, adevaratul “consummator” de internet. Romanul modern foloseste facebook-ul pentru a tine legatura cu cei cu care chiar vor sa stie de el si el sa stie de ei. Romanul modern care are ceva de spus, care vrea sa transmita celorlalti gandurile, starile si sentimentele lui are un blog.

Dincolo de romanul modern ramane restul, oameni care isi dau cu parerea despre orice, pentru ca le stiu pe toate.

Astazi, simt nevoia sa vorbim despre colegi si colegialitate. O data cu aceasta nevoie au venit in mintea mea si vorbele lui Murphy ca suna asa: “Omul rational se adapteaza la lumea inconjuratoare; omul irational persista in incercarea de a adapta lumea din jur la el”

Stateam de vorba zilele trecute cu o buna prietena despre “colegul nostru, romanul”. De fapt discutia a pornit de la un adevar, potrivit caruia “in Romania, o zi de serviciu este o adevarata aventura”. In fiecare noua zi de serviciu aflam lucruri noi, nu neaparat numai de bine, pentru ca cine mai este, in Romania, astazi, innebunit dupa bine si frumos? Va recunosc cu mana pe inima ca, pana nu demult eram foarte optimista, credeam in notiunea de camaradenie, colegialitate.

Astazi, zambesc dar parca nu este zambetul mereu. Este un zambet care imi aduce aminte de faptul ca cele doua notiuni s-au pierdut pe drum. Treptat au fost inlocuite cu o atitudine  de indiferenta, au fost inlocuite cu un comportament grosolan si lipsit de respect . Din pacate acesta este crudul adevar.

Candva, intre colegi sau fata de altii, oamenii aveau o atitudine demna, chiar extraordinara. Astazi, nimic schimbat, colegii se comporta tot extraordinar, dar fara “extra”.

Din punctul meu de vedere, intr-o echipa, sunt oameni pe care ai timp sa ii cunosti si care te lasa sa ii cunosti. Despre acestia, va pot spune ca sunt grozavi si frumosi. Sunt oameni a caror prezenta se face simtita fie ca vrei, fie ca nu vrei. Ai placutul sentiment ca oamenii aceia se confunda cu echipa si atunci ii iei ca atare. Se spune ca “nimeni nu este de neinlocuit”, insa atunci cand iti pleaca un asemenea coleg, ramane un gol.

Am citit undeva ca o echipa are ca valori simtul scopului comun, o comunicare deschisa si o incredere si mai ales respect reciproc. Insa din pacate in Romania, lipsa de colegialitate pare sa nu mai aiba limite.

Voi cumunicati cu ingerii vostrii? Voi credeti in ei si in puterea lor? Ati avut astfel de semne care sa va confirme ca „ceva” mai presus de voi a intervenit in viata voastra?

Sincer, eu cred! Cred pentru ca intre mine si ingerii mei exista o comunicare speciala, si de cele mai multe ori primesc semne de la ei.

Astazi, insa, vreau sa le cer iertare pentru…

Ca uneori sunt prea oarba, iar ei prefera sa comunice cu mine prin vis.

Ca uneori sunt mult prea surda incat imi trimit mesaje prin cei ce vorbesc in jurul meu.

Ca uneori primesc daruri de la ei, si ceea ce este mult mai important primesc atat de multa iubire.

Toti ingerii imi sunt dragi dar cel mai drag dintre toti imi este Ingerul Rabdarii.

Astazi vreau sa imi spun…ba nu vreau sa imi aduc aminte de faptul ca rabdarea este una dintre atributele intelepciunii.

Asadar rabdare…Un cuvant, poate banal, pe care multi il ignora datorita simplitatii lui.

Asadar rabdare…De asta am nevoie dupa o perioada ingrozitor de obositoare. Si constat cu surprindere ca rabdarea se dobandeste in moduri bizare. De cand ma stiu am actionat dupa instinct, sub impulsul momentului, insa privind inapoi, imi dau seama ca trebuie sa ii multumesc Ingerului Rabdarii pentru ca m-a invatat sa imi cultiv o calitate pe care nu credeam ca o am – rabdarea.

Insa rabdarea nu este niciodata un lucru usor. Pentru mine cel mai dificil aspect al ei este in relatie cu cei din jurul meu. Ingerul Rabdarii imi sopteste mereu

- „Iubirea indelung rabda” asa ne invata si apostolul Pavel in binecunoscutul pasaj din 1 Corinteni

- Dar am nevoie de rabdare ca pansament sufletesc?

Din punct de vedere sentimental inca incerc sa deslusesc misterele rabdarii.

Pana la urma dragostea inseamna rabdare? Rabdare sau ce inseamna? Rabdare sa cultivam suficient de puternic acest sentiment in sufletele noastre intr-atat de puternic pentru ca el sa prinda radacini de nedesprins? Rabdare sa cunosti dragostea pe care o astepti oricum de prea mult timp, astfel incat sa accepti si partile bune si cele mai putin bune? Rabdare sa sa te unesti cu dragostea ta trup si suflet asa cum ti-a fost scris? Asta inseamna dragoste si rabdare?

Mie personal imi este greu sa cred in toate cele pe care le-am scris mai sus. Pentru ca pe toate le vreau pur si simplu. Cum nu stiu. Pentru mine trebuie sa se intample fara ca eu sa imi dau seama, nu vreau sa stiu sau sa planific nimic.

Nu vreau sa am rabdare pentru ca nu vreau sa am nevoie de ea.

Sa scriu pe blog imi face bine. Blogul inseamna foarte mult pentru mine. L-am facut intr-o perioada in care ma gandeam ca daca scriu…ma pot descarca. Si a functionat. Este refugiul meu, modul meu de a-mi exprima trairile.

Scriu in primul rand pentru mine. Nu cer nimanui sa ma placa sau sa ma aprobe. Iar daca va place ceea ce scriu ma bucur enorm. Atunci cand cineva imi spune ca ii place un anumit articol pe care l-am postat pe blog, parca ma simt rusinata. Probabil ca nu as avea de ce, dar mi se pare frumos faptul ca sunt oameni care isi pierd timpul citind ceea ce eu postez.

Scriu din multe motive, scriu pentru a-mi exprima dezamagirea, regretul, bucuria, satisfactia… si mai ales scriu pentru ca imi face placere. Fiecare cuvant porneste din suflet si ascunde multe trairi.

Acest week-end mi-a pus in mana cartea lui Octavian Paler “Desertul pentru totdeauna” , un jurnal de insemnari zilnice. In carte am gasit gandurile autorului referitoare la REGRETE , si m-am gandit in ce situatie sunt: daca am regrete, cate si de ce.

Nu stiu de cate ori m-am intrebat daca regret ceva. Aproape niciodata. Evident. Dar ceea ce ma irita la maximum este ca indiferenta din noi ne face sa realizam anumite lucruri in urma unor evenimente care ne schimba perspectivele.

Acum in fata unei cani cu ceai de anason imi dau seama ca am o multime de regrete, si de toate felurile. Regrete minore, care constat ca au disparut repede, le-au uitat cu usurinta, sau regrete care ma marcheaza si astazi si pe care nu le pot depasi nici macar dupa mult timp.

Sorb din cana cu ceai si aroma de anason ma duce cu gandul ca regretele fac parte din mine, din personalitatea mea. Fiecare regret inseamna, in acelasi timp, o lectie invatata. Sau poate un impuls ca data viitoare sa fac lucrurile asa cum trebuie.

Beau ceaiul in liniste, o liniste care imi aminteste ca pentru multe dintre aceste regrete am plans, chiar fara sa imi dau seama. Ideea de a scrie despre regrete a pornit cu o seara inainte cand am vazut un film, un film care mi-a stors multe lacrimi si care mi-a inventariat parca toate regretele acumulate pana acum. Mult timp m-am simtit jenata sa recunosc ca un film ma poate face sa plang. Da, un film ma poate face sa plang, dar nu actiunea filmului in sine ma emotioneaza, ci simplul fapt ca si mie mi s-a intamplat. Da, acesta este un regret al meu.

O insiruire de idei noi imi traverseaza capul. Nu stiu daca regretele sunt bune la ceva. Poate ca da. Poate doar pentru un nou impuls. Pentru un nou inceput. Pentru o restructurare.

Scriu despre regrete si REGRET timpul in care nu am stat mai mult de vorba cu mine. Spun “Buna dimineata” in miez de noapte si ma privesc in oglinda. Ma privesc si cu ochii minti vad o alta persoana. Parca a devenit un pic mai draguta, zambeste mai cu incredere, nu mai lasa capul in jos cand primeste un compliment, nu se mai inchide in sine. Da, a reusit sa treaca peste regrete.

“De la contradictia ca regretele iti permit sa te crezi mai bun decit esti, pana la convingerea ca toate nereusitele se explica prin faptul ca nu ti-ai utilizat cum se cuvine calitatile nu e decit un pas mic . Pe care eu l-am facut…

In schimb, acum, mi-ar fi mai usor, cred, sa vorbesc despre esecuri pe care altadata le-am ocolit sau le-am judecat superficial…”

Ne place oare sa vorbim despre esecurile noastre? Putem sa cantam din tot sufletul asa cum canta Edith Piaf : “Non,je ne regrette rien”…Putem fi sinceri intotdeauna sau “nu e deloc simplu sa-ti descarci sufletul cum ai rasturna un sac.

E de ajuns sa-mi imaginez  subconstientul meu ca o grota intunecoasa prin ungherele caruia isi tes panza paianjenii…

Sunt indoieli de care ma jenez si neputinte pe care as vrea sa nu le stiu…O pudoare egoista , mai puternica decat dorinta de a fi sincer , ma blocheaza…”(DESERTUL PENTRU TOTDEAUNA)

Inchid cartea pentru ca regretele mele sunt nenumarate. Si mi-au furat mult timp, lacrimi si chiar si o parte din inima.

Dar cine as mai FI, daca nu le-as avea?

Parca nu-mi vine sa cred ca s-a terminat cat de cat calvarul asta si ca lucrurile incep din nou sa reintre in normal la postul OTV. Ma bucur ca in sfarsit justitia romana a fost corecta desi mai trebuie multe lucruri puse la punct acolo. Vreau sa va multumesc VOUA, telespectatorilor si cititorilor  nostri! Va multumesc pentru miile de mesaje si de telefoane primite de la dvs! 

Vocea poporului a invins! Va multumim ca ati fost alaturi de Dan Diaconescu si de OTV in momentele acestea grele!

Multumesc colegilor mei,intreaga echipa OTV care au fost adevarati eroi, au rezistat aproape 100 de ore in televiziune si pe urmele lui Dan!

Aseara cand a venit la el acasa, la OTV , era obosit, era extenuat si poate fara sperante intr-o eliberare dar iata ca binele a iesit la iveala. A fost extraordinar sa-l vedem ca tremura de fericire ca se intoarce la noi in” familie”.

Multumesc tuturor colegilor mei ca am stiut sa luptam impreuna si am stiut sa fim uniti ca o adevarata familie, de aceea pot spune din tot sufletul : Te iubec OTV!

Mi-am permis sa-mi iau o saptamana de concediu, am plecat in Turcia la mare si soare. Am uitat de tot, de emisiuni, de problemele pe care la aveam in fiecare zi aici in tara si iata ca s-a facut ziua in care a trebuit sa revin pe meleaguri romanesti. Au inceput sa sune telefoanele intr-una cum ca patronul si jurnalistul postului OTV, Dan Diaconescu si clarvazatorul Doru Parv au fost chemati la DNA. Am crezut ca totul e un joc, o farsa, am inceput sa radem toti cei care eram in concediu. Apoi din ce in ce lucrurile se agravau. Am ajuns in tara si ce sa vad? Patronul OTV-ului acuzat de  santaj si amenintare?

De unde are atatia bani juranalistul Dan Diaconescu? In primul rand nu este doar un simplu jurnalist, sa nu uitam ca dl. Dan Diaconescu conduce o televiziune, este patron. Ne gandim vreodata la cati bani au ceilalti patroni de televiziune? Ne gandim vreodata cat de mult isi toceste coatelele in platourile OTV-ului? Se gandeste cineva ca jurnalistul Dan Diaconescu vine in televiziune la ora 18.00 si pleaca dimineata la ora 7?  Stiti ce inseamna pasiune si dragoste  pentru televiziune domnilor? Inseamna sa il ia salvarea din platou, din emisiunea pe care o facea in direct fara sa se vada durerea pe fata lui si sa-l bage in operatie iar a doua zi sa vina la serviciu ca si cand nimic nu s-a intamplat?

Ce a putut face omul asta de a trebuit arestat si tinut cu catusele la maini? Chiar este un pericol public? Chiar un om de “45 de kg ” trebuie pazit de 4 persoane de 3 ori cat el?

E un ordin politic? Cu cine nu a tinut OTV-ul? Cui nu i-a deschis usa platourilor OTV-ul cand a avut nevoie? Oare unde este libertatea presei? Chiar presa este inamicul numarul unu in tara asta? Despre ce mai poate vorbi presa?

Oare un om care in loc sa-mi fie sef  mi-a fost mai mult decat un frate mai mare de cand lucrez cu el si cu echipa OTV-ului merita toate aceste lucruri?

Uneori raman fara cuvinte…pur si simplu nu stiu ce sa mai spun.

NOU pe www.revistacafeneauasufletelor.ro

Publica aici comunicatul tau de presa!

Andreea Chirvasiu, realizatorul si moderatorul emisiunii medicale Cafeneaua sufletelor, difuzata pe postul de televiziune OTV, si echipa redactionala a emisiunii au relansat, la inceputul acestei saptamani, noul site al revistei medicale online www.revistacafeneauasufletelor.ro

Creat din dorinta de a informa, www.revistacafeneauasufletelor.ro, detine in momentul de fata rubrica permaneneta – COMUNICATE DE PRESA, site-ul revistei noastre devenind astfel un partener de incredere pentru toti cei care vor sa se faca cunoscuti: companii, jurnalisti, asociatii medicale, clinici private, gradinite si scoli particulare, ONG-uri.

www. revistacafeneauasufletelor.ro – rubrica COMUNICATE DE PRESA -  este un serviciu gratuit de gazduire a comunicatelor de presa din diverse domenii: sanatate, frumusete, educatie, sport, IT, lifestyle, monden, mass-media si nu numai.

Accesibil si usor de folosit, site-ul www.revistacafeneauasufletelor.ro va garanteaza o informare reala, clara si completa a evenimentelor de actualitate.

Organizezi un eveniment monden, conferinta de presa, congres medical? Lansezi premiere nationale?

Nimic mai simplu. Publica informatia ta AICI: http://www.revistacafeneauasufletelor.ro/adauga-comunicat-de-presa.html

„Vazut ca un instrument de relatii publice accesibil oricui, comunicatul de presa inseamna o sansa in plus de a va face cunoscute proiectele. Site-ul revistei Cafeneaua sufletelor ofera posibilitatea publicarii unui numar nelimitat de comunicate de presa, evenimente si stiri online, toate acestea imbunatatind strategia de marketing online”, precizeaza Andreea Chirvasiu, coordonatorul echipei redactionale Cafeneaua sufletelor.

Liceul. Un cuvant care mi se pare atat de aproape si totusi atat de departe. Zilele acestea am umblat din intamplare in cutia amintirilor. Cautam ceva aparent nesemnificativ, si brusc m-am trezit ca pret de cateva ore am retrait anii de liceu. Mi-au cazut in mana, poze cu fostii colegi, profesori, am resarbatorit fiecare aniversare de 18 ani, am resorbit ceaiurile pe care le organizam.

Sufletul mi-a fost invadat de nostalgie iar mintea mea a facut rapid o sinteza a ceea ce semnifica cuvantul “liceu”. Vocea mintii imi soptea in ureche liceul … locul in care incepi aventura numita adolescenta. Locul in care, cel mai probabil, traiesti prima iubire, in care traiesti clipe de vis sau de cosmar, de care insa tot cu drag iti aduci aminte. Locul in care fuga de la ore reprezinta cel mai trendy si cool lucru de care esti in stare, iar nota proasta din teza ti se pare un capat de tara. Locul in care, incet incet, iti formezi personalitatea.

 De cand am terminat liceul imi pun necontenit intrebarea DE CE? De ce se termina totul? A urmat o perioada frumoasa pentru mine, dar incomparabila cu cea traita atunci. Am terminat liceul si am invatat atat de multe, si nu ma refer la materii, ci la viata.

De la cutia cu amintiri m-am indreptat catre raftul din biblioteca de unde cu un gest mecanic am apucat cartea lui Grigore Bajenaru „Cişmigiu & comp.” Rasfoid-o, constat ca amintirile autorului se suprapun pe propriile mele amintiri. Imagini parca demult uitate mi-au revenit in minte si m-am surprins reintrebandu-ma de ce si unde au zburat anii… Iar daca mai pastrez si astazi, undeva intr-un sertar un caiet plin cu stersaturi, cu „absente la romana”, cu iubiri neimpartasite, acest lucu se datoreaza in mare masura acestei carti.

Cand viata ne va coplesi ne va ramane un vis frumos, un vis numit LICEU. Pe cei care il incep ii sfatuiesc sa il traiasca din plin, pentru cei care il termina sau l-au terminat sa se bucure ca au avut sansa sa viseze.

 Mi-e dor sa mai scriu in oracole, in jurnal. Ca psiholog am mania de a nota momente, nuante, aspecte care imi influenteaza oarecum existenta. De aceea, pentru a pastra visul mi-am propus sa scriu intr-un jurnal pe care l-am numit sugestiv “ Caiet pentru anii care trec”.

De cativa ani incoace, la fiecare 1 mai Romania intra intr-o balamuceala totala. Aceeasi stare ma cuprinde si pe mine atunci cand vine aceasta data calendaristica, si nu inteleg de ce. Inteleg ca 1 mai este Ziua Internationala a muncii, dar nu inteleg de ce romanii ii dau o alta conotatie – LIBER LA DISTRACTIE. Noi romanii avem asa un talent de a sarbaroti totul altfel si, oricum nu ratam nimic din tot ce poate fi sarbatorit – sarbatori crestine, medievale, capitaliste, autohtone sau importate, ca de, trebuie sa fim in trend ba cu americanii, ba cu europenii.

 Una peste alta, pentru cei mai multi dintre romani, 1 Mai nu este altceva decat liber la distratie, si asteapta aceasta zi cu gandul ca poate sefii lor se vor invrednici sa le dea cateva zile libere. Si uite asa, in Romania, Ziua Internationala a Muncii capata simbolul fugii anuale de acasa.  Ocupam plaje, munti, terase, parcuri, cinematografe, spatii verzi cu gratare, de parca am avea nevoie de o anumita data in calendar cand sa facem toate aceste lucruri.

Balamuceala numita 1 Mai se resimte si in buletinele de stiri. Nu auzim decat “la mare, doar cu putin noroc mai poti gasi o camera libera”, “la munte nu stiu cati tineri aventurosi s-au ratacit pe nu stiu ce traseu”, traficul pe DN-uri este blocat, se circula bara la bara”. Iar singura vestea buna consta in dublarea incasarilor de catre hotelieri si proprietarii de pensiuni.  

 Asa mai trece un 1 Mai si iarasi nimeni nu povesteste ca aceasta zi mai are si alte semnificatii. Stiati ca ziua de 1 Mai se mai numeste si Arminden si ca este consacrata de biserica crestin-ortodoxa Sfantului Prooroc Ieremia?

 Ziua de Arminden este dedicata Zeului Vegetatiei si este sarbatorita in Transilvania, Banat, Bucovina si Moldova. Traditia spune ca in aceasta zi, flacaii si fetele trebuie sa mearga in padure si sa vina cu ramuri verzi de fag, plop,stejar sau chiar cu un arbore cu frunze in varf si pe care sa il puna in fata portii, a casei sau in mijlocul ograzii.

 Tot de Arminden se sarbatoreste Ziua Pelinului, planta folosita frecvent in medicina si farmacopeea populara. Oamenii din aceste zone cred ca isi innoiesc sangele si ca vor fi sanatosi de-a lungul anului daca in aceasta zi vor bea vin amestecat cu pelin. Pelinul recoltat in ziua de 1 Mai este tamaduitor de boli si se pastreaza ca planta de leac de-a lungul intregului an.

 Intrebarea ramane: De ce nu ne pastram si cultivam traditia noastra?

Poza pe care am atasat-o este un remember.

Ador cafeaua! Si la fel de mult ador si vorbele lui Stephanie Piro, creatoarea unor benzi desenate la fel de adorabile, care spun “A bea este omenesc, a bea cafea este divin. Daca as bea suficienta cafea as putea conduce lumea pentru ca in spatele fiecarei femei de success sta destul de multa cafea”.

Cum sa nu imi placa de Stephanie Piro cand cafeaua si Cafeneaua mi-au adus atat de multe satisfactii?

Nu-i asa  ca si tu te gandesti la Cafea, si indraznesc sa sper ca si la Cafenea, ca la un lucru fara de care cu greu puteti trai, respira sau gandi? Nu va speriati! Lucrurile nu sunt chiar atat de grave, insa imaginati-va cum ar fi diminetile fara aceasta licoare magica si divina care te scoala din pat si te transforma brusc intr-un angajat model?

Mi-am propus ca astazi pe blog sa scriu despre CAFEA. De ce cafea? Pentru ca dimineata cand ma trezesc este primul lucru la care ma gandesc. Nu asa vi se intampla si voua?

Mi se pare ca beau cafea de cand ma stiu insa, se pare ca licoarea magica are un trecut extrem de interesant si presarat cu fel de fel de povestioare ciudate.

Cafeaua a fost descoperita pentru prima data in Africa de Est, acolo unde se afla astazi Etiopia. Celebra legenda a cafelei spune ca un pastor de capre, pe numele lui Kaldi, a observat ca animalele sale deveneau foarte jucause si extrem de agitate dupa ce savurau fructele unui anumit arbust. Si cum era curios din fire, Kaldi s-a pus pe mancat fructele ciudatului arbust. Si ce credeti? Si caprele si Kaldi deveneau plini de energie si vitalitate. Intamplarea a fost urmarita de un grup de calugari care au inceput sa adune ciudatele fructe, le-au fiert si lichidul rezultat l-au folosit pentru a nu adormi in timpul rugaciunilor de noapte.

O alta poveste este aceea a unui dervis musulman care a fost condamnat de dusmanii lui sa rataceasca prin desert. Musulmanul delira de foame, cand a auzit o voce care ii spunea sa manance fructele unui arbust din apropiere. Readus la viata, dervislul a interpretat supravietuirea si energia ca pe un semn de la Dumnezeu, s-a intors la ai sai si a raspandit credinta si reteta acestei bauturi.

Si dincolo de aroma, imi plac palavragelile din jurul cafelei. Cafeaua ii face pe cei care o beau spirituali, spunea o vorba celebra.

Si pentru ca maine este sambata  te invit la Cafeneaua sufletelor, pentru a vorbi de sanatate si pentru ca nu exista nimeni care la iesirea din Cafenea sa nu se simta mai sanatos si mai sigur pe sine decat era cand intrase.

Si  nu uita! Simte aroma sanatatii de la Cafeneaua sufletelor – sambata si duminica de la ora 17.00 numai la OTV!