Andreea Chirvasiu

Vorbeste marea

Nu stiu daca v-am mai spus, dar iubesc cu disperare vara. Iubesc soarele, iubesc caldura, iubesc marea. Daca ar fi permanent vara nu m-as supara chiar deloc. Iubesc vara si tot ce aduce cu ea, nopti calde, cirese, marea, cerul ei senin din fiecare dimineata. Iubesc vara si pentru ca este plina de flori. De ar fi vara neincetat, am trai mai mult in lumina, pana inr-acolo incat ne-am transforma noi in lumina. De ar fi vara neincetat am vedea mai mult soarele, si am ajunge sa stralucim ca el, si asa poate ne-am iubi mai mult.

Si, Doamne, cat de mult iubesc vara! Imi place chiar si atunci cand ploua vara, pentru ca in general sunt ploi calde, simti cum stropii de ploaie calduti se astern pe tine, iti mangaie corpul incins de soarele arzator. Ce frumos visez eu vara!

Dar cel mai mult si mai mult dintre toate, iubesc Marea. Nu pot sa ii scriu numele cu litera mica, ci doar cu litera mare, pentru ca ea, Marea, este Doamna sufletului meu. Sunt clipe cand ma confund cu Ea, cu rasuflarea ei sarata, pentru ca Marea mea freamata de dor, ca si mine,  este uneori trista, dar intotdeauana ferma si puternica atunci cand priveste spre tarm. Poate de aceea iubesc Marea, si ma intorc de fiecare data la Ea, dupa ierni reci si anotimpuri straine sufletului meu.

Iubesc Marea de copila, si imi amintesc ca imi placea sa cred ca pot asculta Marea lipindu-mi urechea de cochilia unui melc imens. Si chiar si astazi, dupa toate explicatiile mai mult sau mai putin stiintifice, continui sa cred ca Marea se aude in melci.

Iubesc Marea! Iubesc sa adorm langa ea in fiecare seara de vara, sa ma las arsa de soare si ametita de caldura, sa imi ridic privirea catre stele fara sa ma intreb de ce le privesc, fara sa ma intreb care este destinul meu, pentru ca in acele clipe stiu exact care este. Stiu exact ca atunci cand Ea te imbratiseaza in unicul sau fel, tandru si violent in acelasi timp, poti avea si Iubirea si Marea.

Iubesc Marea ca pe sufletul meu! Adesea chiar cred ca Marea este cu adevarat sufletul meu. Pentru ca Marea ma face sa ma simt cea mai frumoasa femeie a lumii.

Iubesc Marea pentru intinderea ei fara sfarsit, pentru culoarea ei, pentru parfumul pe care il imprastie pretutindeni. Marea mi se potriverste ca fundal pentru suflet.

Cu hohotot din genuni
Vorbeste marea
Despre corabii scufudate in furtuni
Si despre visatori
Plecati de-atatea ori in van
Spre infinitele carari
Din patru zari..

Dar cand vantul obosit
Printre nori s-a risipit
Iar soarele saruta marea
In betia de culori
Mii de valuri par viori
Purtand pe struna lor visarea
Cand pe cer un pescarus
Se avanta jucaus
Si neinfrant stabate zarea
Sub seninul nesfarsit
Orisice indragostit
Vorbeste fericït cu marea…

Pe zi ce trece am tot mai mult convingerea ca ceea ce caracterizeaza societatea  romaneasca actuala este absenta sperantei. Nu am intentia, nici pe de parte, sa fac din acest articol o analiza a ceea ce inseamna politica si puterea. Nu pretind sa definesc nici o teorie si nici sa intelectualizez vreo experienta. Refuz doar fatalitatea.

Din putinele cunostinte politice pe care le am, stiu ca scopul politicii este de a-i reda societatii speranta. Am aceasta convingere, si tocmai de aceea refuz fatalitatea, iar consecintele ei nu le pot suporta.

Refuz sa mai vad ca atatia oameni au refuzat deja. Au renuntat sa creada ca ziua de maine poate sa fie mai promitatoare. Au renuntat la promovarea sociala, au renuntat la un viitor mai fericit.

Pentru mine politica nu este o traditie de familie. Chiar totul ar trebui sa ma indeparteze de viata politica. Imi exercit profesia de realizator tv, pe care o iubesc. Ea mi-a dat, in plus confortul certitudinii de a ma putea bizui pe o meserie. Si pe deasupra ii mai datorez si independenta de care am nevoie pentru a ramane un om liber. Nu trebuie sa uit ca munca in televiziune mi-a dat obsesia de a trai timpul prezent cu energia celui care stie ca promisiunea viitorului nu pica din cer.

Viitorul nu pica din cer. Noi suntem cei care construim viitorul. Intrebare care se merita a fi pusa este CU CINE?

In momentul in care scriu pe blog aceste randuri nu stiu daca romanii vor mai acorda cuiva vreodata increderea lor. In primul rand ar trebui sa incepem cu convingerea ca acela care nu construiste viitorul este condamnat sa ii fie supus.

Intr-o lume care se misca si se schimba cu toata viteza, avem nevoie de un presedinte care sa ne impulsioneze, sa ne faca sa functionam. Sa transforme cotidianul, sa transforme imposibilul in realizabil, aceste trasaturi il caracterizeaza pe Presedintele meu.

Presedintele meu este fascinat de capacitatea de a depasi obisnuintele, atitudinile conformiste, traditiile, si toate astea pentru a antrena o tara intreaga catre excelenta. Si daca “orice vocatie incepe prin admiratie”, as vrea un Presedinte pe care sa il admir.

Presedintele meu are viziune si capacitate de a schimba viitorul.  Presedintele meu nu confunda viziunea cu profetia. Presedintele meu propune un viitor si permite realizarea lui. Presedintele meu nu ne mai face pe noi sa trecem printr-o imensa criza de incredere.

Presedintele meu ii determina pe romani sa voteze mai degraba “pentru ceva” decat, inca o data, sa se multumeasca sa respinga. Sa voteze pentru un viitor unde multe lucruri ar fi posibile gratie efortului, muncii si meritului.

Perioada in care am stat deoparte ne-a permis sa devenim mai puternici. De aici incolo totul depinde de noi, pentru ca intotdeauna vom avea Presedintele pe care il meritam. Convingerea mea, poate pariul meu, este ca romanilor nu le este teama de schimbare, ci doar o asteapta.

“Vino, sa pot regasi drumul spre mine”, cat de frumos definea Octavian Paler dragostea. Desi l-am admirat enorm pe Octavian Paler, pana acum ceva timp nu i-as fi dat dreptate. Insa viata mi-a jucat feste si m-a facut sa inteleg ca daca exista Iubire, vointa si incredere, o “IUBIRE” mai veche poate rezista in timp. Viata mi-a strecurat o experienta din care am invatat ca Iubirea nu se pierde si nici nu se regaseste. Iubirea este pur si simplu. Da, asa gandesc acum. Noi suntem cei care ne pierdem, sau ne regasim. De cele mai multe ori, din cauza iubirii…

Se spune ca “ochii care nu se vad se uita” insa ma astept sa imi radeti in nas si sa imi spuneti ca – prostii – cu toate minunatiile secolului XXI – internet, webcam, telefon – zicala nu mai are nici o relevanta.

Dar nu despre o iubire la distanta vreau sa vorbim, ci despre acea iubire care poate trece peste timp, peste distante, peste orice granite, si asta numai daca intr-adevar exista.

Traiesc un moment al reintalnirii, cand toate momentele frumoase, cand toate acele amintiri pe care le credeam de mult uitate au revenit mai navalnic ca niciodata. Anii nu au trecut in van, ne-au schimbat, ne-au slefuit, ne-au facut sa ne dam seama ca iubirea este indelung rabdatoare, ca ea nu pizmuieste niciodata pentru timpul pierdut.

In goana mea prin “timpul pierdut” imi tine companie , ca de fiecare data, o cartea. “Timpul pierdut” imi aseaza in mina “Biruinta unei iubiri”, o carte semnata de Dinu si Nelli Pillat. Timpul meu pierdut stia de ce: am gasit in paginile acestei carti farmecul dureros al despartirilor si regasirilor, un farmec ce poate fi intalnit numai la doi oameni care se iubesc si se cauta. Acum la sfarsitul lecturii am sentimentul ca departarea m-a facut sa iubesc si mai mult. Ma rugam in fiecare noapte la “timpul meu pierdut” sa pot evada din plans, din cadere si din singuratate. Iar iubirea “timpului meu pierdut” mi-a aratat ca nu se lasa invinsa, ca are puterea ca, peste ani, peste deziluzii si rataciri, sa mi se arate si sa mi se ofere din nou. Inca o data. Ultima data.

O vad, o simt, si nu ma mai tem de nimic si nici nu ma mai indoiesc de noroc. Sunt aici unde e desenata linia atat de subtire, aproape invizibila dintre aproape si atat de departe…

Recunosc mi-e un dor sfasietor de cel de departe, de cel din timpul meu pierdut, insa mi-e drag si romantic sa il astept pentru a ne incalzi la lumina cuvintelor noastre, sorbind ceai fierbinte din cani de portelen imaginar.

Si toate astea pentru ca iubesc ecoul chemarilor dulci, venite de departe.

Din cugetarile unui suflet ranit, am ales astazi sa vorbesc despre dragoste.  Sa vorbesc despre dragoste dar nu oricum, ci intr-o maniera romantica, melancolica, asa cum ma simt eu in aceste zile.

Stau de ceva timp incoace si ma intreb Hmm…ce este dragostea? Un sentiment, o traire, o emotie intensa, este acel ceva care te face sa visezi? Se confunda oare dragostea cu fericirea? Nu stiu ce raspunsuri sa dau, dar stiu insa ca o caut mereu, ca este scopul vietii mele. Stiu ca acum cand viata ma pune la grea incercare, doar o IUBIRE cautata imi va da forta sa merg mai departe, de a razbate.

Astazi, este pentru prima data cand ma gandesc la existenta Ingerului Indragostilor, si fac legatura intre el si Valentine’s Day. Ii cer iertare ca l-am vazut doar ca pe zeul roman al dragostei, ca pe echivalentul lui Eros din mitologia greaca. Inca o data, te rog sa ma ierti!

Stiam cand eram mica ca tu faci ravagii cu sagetile tale, ca ele sunt cele care aduc dragostea.

Stiam ca dragostea exista, dar astazi unde este? Care mai sunt indeletnicirile tale astazi, Cupidon?

Intreb de tine in dreapta si’n stanga, pentru ca rar vad indragostiti care chiar se iubesc. Adesea vad persoane ce traiesc impreuna din obisnuinta sau cupluri care dintr-un motiv sau altul se prefac ca se iubesc… E trist si ma intristez si mai mult pentru ca si eu la randul meu am facut parte din ele.

Nu primesc raspuns si mai intreb inca o data:

-     Cupidon? Nu l-ati vazut pe Cupidon? Vreau sa ii cer o sageata!

-     De ce?

-     Cum de ce?

-     Pentru ca am nevoie! Stiu ca este ocupat cu sarbatoarea iubirii dare eu nu vreau nimic commercial. Mult mai importante sunt sentimentele.

Asa incepe scrisoarea mea catre Ingerul Iubirii.

…Cat despre mine, nu ma certa te rog. Am motivele mele pentru care sunt atat de rece, dar asta nu inseamna ca nu mai am puterea de a iubi. Atunci cand te vei decide sa aduci in viata mea dragostea, te rog sa fie o persoana care sa inteleaga acest sentiment si sa-l perceapa ca ceea ce este, si anume cel mai frumos sentiment care poate exista. Si daca nu cer prea mult, te rog, sa mai fie capabil sa-mi primeasca sentimentele. Si tu stii foarte bine de ce spun asta. Daca gasesti dragostea, te mai rog sa nu bati la usa, pentru ca ea e deschisa.

Pana atunci, dragul meu Inger, nu mai incurca sentimentele si ofera-le tuturor sentimente pure, nobile si onorabile.

Parca nu-mi vine sa cred ca s-a terminat cat de cat calvarul asta si ca lucrurile incep din nou sa reintre in normal la postul OTV. Ma bucur ca in sfarsit justitia romana a fost corecta desi mai trebuie multe lucruri puse la punct acolo. Vreau sa va multumesc VOUA, telespectatorilor si cititorilor  nostri! Va multumesc pentru miile de mesaje si de telefoane primite de la dvs! 

Vocea poporului a invins! Va multumim ca ati fost alaturi de Dan Diaconescu si de OTV in momentele acestea grele!

Multumesc colegilor mei,intreaga echipa OTV care au fost adevarati eroi, au rezistat aproape 100 de ore in televiziune si pe urmele lui Dan!

Aseara cand a venit la el acasa, la OTV , era obosit, era extenuat si poate fara sperante intr-o eliberare dar iata ca binele a iesit la iveala. A fost extraordinar sa-l vedem ca tremura de fericire ca se intoarce la noi in” familie”.

Multumesc tuturor colegilor mei ca am stiut sa luptam impreuna si am stiut sa fim uniti ca o adevarata familie, de aceea pot spune din tot sufletul : Te iubec OTV!

SI…..DE CE FRANTUZOAICELE NU SE INGRASA?

Pentru ca m-am saturat de rigiditatea si monotonia, de “criza” sentimentala si umana care traverseaza Romania, astazi m-am hotarat sa transform blog-ul: RELAXARE sa fie cuvantul de ordine la acest sfarsit de saptamana. Fac aceasta postare cu speranta ca ori de cate ori vei trece pe aici vei gasi ceva interesant si light: un filmulet, o poza, o povestioara.

Zilele acestea m-am delectat citind cartea frantuzoaicei Mireille Guiliano, intitulata “Frantuzoaicele nu se ingrasa”.  M-am intrebat adesea de ce francezii, si in special frantuzoaicele nu se ingrasa, desi iubesc atat de mult mancarea. Pentru ca atunci cand vorbesti de sampanie, parfumuri fine, gastronomie, moda, balet, ciclism, vorbesti fara sa vrei despre unul dintre cele mai invidiate stiluri de viata din lume – cel frantuzesc.

Rasfoind paginile scrise de Mireille Guiliano cu atata eleganta, m-am trezit fata in fata cu Paradoxul Francez, despre care s-au scris atatea carti, termen cu peste 1,3 milioane de raspunsuri pe Google. Am inchis cartea si am gandit cu voce tare: Paris, te iubesc!

 Google cel darnic mi-a spus ca, o statistica recenta facuta pe timp de criza releva faptul ca 92% dintre francezi se declara destul de fericiti sau chiar foarte fericiti. Si in dorinta mea de a patrunde cat pot conceptual SANATATE am aflat ca dintre toate natiile lumii, francezii se numara printer cei care nu sufera de obezitate si de boli cardiace, iar la stiati ca….? am am gasit ca sunt poporul care foloseste cea mai mare cantitate de parfum.

 Sunt un calator imaginar. Intotdeauna ma transpun in locul si timpul unde se petrece actiunea. Frantuzoaicele pentru mine sunt exact cum mi le-am inchipuit: doamne in adevaratul sens al cuvantului care ies la plimbare si au atarnate in jurul gatului perle albe, poarta rochii negre si posete micute cu lant. Privesc linistite si zambitoare in jurul lor, isi rotesc capetele intr-un ritm lent si parca spun “Bonjour, si vous ne saviez pas, vous etes a Paris!” – Bonjour, daca nu stiti, sunteti la Paris!

Din carte am invatat ca unul din motivele pentru care femeile franceze sunt atat de atreactive este faptul ca ele sunt suple si sexy. Rareori veti vedea frantuzoice supraponderale deoarece acestea au un stil de viata sanatos, fiind foarte active intreaga zi.

 Ceea ce am invatat citind aceasta carte voi transmite emisiune de emisiune la Cafeneaua sufletelor, si anume ca  atitudinea optimista si conceptia relaxata asupra vietii nu numai ca te infrumuseteaza ca persoana, dar ii fac si pe cei din jujrul tau sa se simta bine alaturi de tine.

Iti recomand cartea cu cea mai mare placere. Vei adopta principii care te vor face mai supla, mai gourmet, mai cocheta, mai iubita, mai parfumata. Iar daca le vei combian cu emisiunea Cafeneaua sufletelor vei deveni mai fericita, mai sanatoasa.

 SFATURILE LUI MIREILLE GUILIANO           

Ce face o frantuzoaica pentru a avea un trup si un suflet sanatos? In primul rand urmareste emisiunea medicala Cafeneaua sufletelor. Glumeam. Doar v-am spus ca vreau relaxare. In primul rand trebuie sa fi moderat si sa iei putin din toate – mancare, sport.

Pe tot mapamondul se vehiculeaza sintagma “somnul de frumusete”. Mireille te sfatuiste ca nu ar fi rau nici pentru tine sa te culci mai devreme, sa uiti de stimulenti precum cofeina si alcoolul si sa redescoperi magia unei cani cu ceai din plante.

 UITA DE SALA! SUNA ATAT DE FRANTUZESC

Nu iti face un scop in viata din statul pe scau si alergatul pe banda. Apartamentul ei newyorkez se afla undeva la etajul 15 al unui zgarie nori. Mireille spune ca, cel putin o data pe saptamana, urca cele 15 etaje pe jos. I se pare chiar distractiv

Zambeste si adu-ti mereu aminte de Mireille. Citeste si tu “Frantuzoaicele nu se ingrasa”. Mie mi-a redefinit standardele frumusetii feminine.

Cine sunt cei doi copilasi ai mei?
Se numesc Pufarina – e o printesa persana alba, iubitoare si cuminte, El- Mufi, un baietel negru, neastamparat care nu sta locului deloc. Ei sunt cei doi copilasi ai mei, doua pisicute pe care le iubesc mult si care ne asteapta de fiecare data bucuroase sa ajungem acasa.