„Eu cu cine votez Coane Fanica”?
Wednesday, June 1st, 2011Nu este zi de la Dumnezeu sa nu aud la stiri de Legea Capitalei, si cum ca asa si pe dincolo aceasta lege am face-o noi, bucurestenii, si nici de cum Basescu, Oprescu, Udrea sau alti politicieni de frunte ai tarii. Si cu cat stirea se repeta la nesfarsit, cu cat ei ne „ameninta” cu acest Referendum in care noi sa ne dam cu parerea, cu atat eu ma simt din ce in ce mai mult ca „cetateanul turmentat” al lui Caragiale, punandu-mi tot la nesfarsit intrebare „da eu cu cine votez Coane Fanica”?
De ce ma simt oare ca personajul din piesa „O scrisoare pierduta”? Pentru ca in opinia mea cetateanul turmentat este acelasi in toate timpurile, si anume reprezentantul omului simplu, al alegatorului care nu are ambitii, mereu ametit de tot ceea ce se intampla in zona politicului, adica neclar si incoerent.
Am urmarit dezbaterile televizate pe marginea Referendumului privind Legea Capitalei cu o neutralitate blazata. Si recunosc ca o buna perioada de timp am nutrit gandul de a nici nu mai merge la vot. Insa mi-am revenit si mi-am dat seama ca nu aceasta este solutia cea mai buna. Asadar am iesit din blazare atat cat sa fiu pregatita pentru o implicare modesta ce-i drept. O implicare a unui cetatean – nu turmentat- care stie ce si de ce voteaza.
Dar sa revenim la Referendumul la care suntem asteptati pe 26 iunie. Nu mi-e foarte clar daca o sa fie referendum sau doar un sondaj de opinie usor cam piperat (cateva milioane de euro bune).
Chiar daca presedintele Basescu considera ca inutil acest Referendum, majoritatea politica parlamentara ne face hatarul de a ne baga in seama, si nu numai, dar si accepta sa dea adunarea unde cica bucurestenii ar putera sa isi spuna punctul de vedere. Nu putem sa nu apreciem ca s-a renuntat la cele sapte intrebari in favoarea a doua, numai ca formularea acestor doua intrebari s-a facut cam in bascalie. Ca de, bucurestenii sunt uneori cam simpatici, insa de cele mai multe ori nu prea stiu ei cum sta treaba.
Pai ascultand motivatiile politicienilor treaba cu Referendumul si Legea Capitalei sta cam in felul urmator: partidul invingator, care are majoritatea in Consiliu, va controla administrativ Bucurestiul si tot bugetul capitalei. Simplu ca buna ziua!
Iar daca citim si cele doua intrebari ne lamurim in totalitate ce vrea sa fie si cu acest Referendum.
Daca cea de-a doua intrebare – „Va dodriti ca si consilierii generali sa fie alesi uninominal,asemeni primarilor de sector”? este cat de cat normala, va invit sa cititi prima intrebare – „Va doriti o Capitala cu sapte administratii controlate de 217 consilieri alesi pe liste de partid”.
Simpatici, simpatici dar bucurestenii cu un dram de minte nu sunt naivi. Politicieni nostrii au introdus cifra de 217 politicieni, ca sa vada tot cetateanul cam pe cati din primarie ii platim inutil. Intrebarea este pusa in asa fel incat sa induce raspunsul negativ. Manipulare pe fata, si proiectul iese cum „am stabilit”. Ei nu noi, ca dupa cum stau lucrurile, noi nici cu stampila de vot in mana nu mai avem mare lucru de spus.
Chiar daca auzindu-i, cum ca, Legea Capitalei o fac bucurestenii, veti fi cuprinsi de mila, jena si lehamite, incapatanati-va sa nu lasam la poarta nici o speranta, oricat de mica ar fi. Sa ne incapatanam sa avem politica pe care o vrem, nu pe cea pe care o merita prin forta destinului. Sa vrem cu incapatanare sa traim intr-o societate cu „nu fara printipii, care va sa zica ca nu le are”.
