Toate panzele sus!
Astazi, comedia romaneasca nu mai poate sa rada. Nici un zambet, si parca nici lacrimile nu mai pot sa cada. Cu totii suntem doar tristi si neputinciosi in fata lui Dumnezeu.
Astazi, ma uit la televizor si „il conduc” pe marele maestru Jean Constantin pe ultimul sau drum, alaturi de mii oameni. Si cu toate astea, fiecare dintre noi se simte singur si mult mai sarac cultural fara Marele Maestru.
Jean Constantin mi se parea nemuritor, asa cum i-am crezut pe alti mari actori, Dem Radulescu, Stefan Banica, Adrian Pintea, Stefan Iordache, Gheorghe Dinica. Si, iata s-au dus la Dumnezeu, unul cate unul, ramanandu-le noua inegalabilele lor filme.
Am crescut cu filmele lui Jean Constantin, ele au fost si vor ramane o parte din sufletul copilariei, adolescentei si tineretii mele. Astazi, acest constantean jugubat a plecat la cele vesnice.
Jean Constantin imi aduce aminte de romanticele vacante de la Costinesti din anii studentiei, de spectacolele de la Teatru de Vara, unde, impreuna cu publicul, apreciam umorul si autoironia intelegienta in legatura cu originea sa tiganeasca.
Jean Constantin nu mai este. A murit singur in apartamentul sau asa cum mor de fapt Marii Artisti.
In timp ce noi il aplaudam pentru ultima oara pe Marele Maestru, personajul ISMAIL striga pe punte, pe calea spre eternitate – TOATE PANZELE SUS!
A cazut cortina. Acea cortina somptuoasa sub care Jean Constantin si-a exersat jocul cu viata!